Din momentul în care am intrat în sală, nu mă așteptam să mă simt jenat. Fără simțul timpului, fără execuție, fără coeziune în echipă, fără simțul responsabilității, fără disciplină – această mică adunare m-a umilit complet. A fost o rușine ca lider de echipă? În acel moment, am vrut doar să dispar într-o groapă. Mi-am dat seama cât de nepotrivit sunt; vanitatea de care fusesem întotdeauna mândru era acum frecată în praf…
Remarcile antrenorului Sun m-au impresionat, făcându-mă să-mi reevaluez munca și mentalitatea:
- Auto-neprihănireAm fost prea îngâmfat la locul de muncă, crezând mereu că am dreptate. Dar, în realitate, aranjamentele companiei au propriile planuri. Respectarea înțelegerilor conducerii este cea mai bună formă de cooperare; supraestimarea propriilor capacități este o greșeală.
- Ascultare oarbăValorile corecte și opiniile independente sunt esențiale. Ceea ce li se potrivește altora s-ar putea să nu ți se potrivească, așa că nu-l urmați orbește.
- Învinovățirea altoraA te plânge este inutil. În loc să dai vina pe ceilalți atunci când întâmpini probleme, concentrează-te pe a face tot posibilul să le rezolvi.
- Satisfacție de sineA te complace în realizările și fanteziile trecutului nu este de niciun ajutor. Cel mai bun trecut este tot trecutul; este mai bine să prețuiești prezentul și să muncești din greu pentru a crea un viitor mai bun.
Jocul „Labirintul” mi-a oferit și o lecție profundă: faptul că am înconjurat frânghia de zece ori fără să găsesc ieșirea nu însemna că nu exista nicio ieșire - ci doar că nu o găsisem încă. Nu fi încăpățânat sau prins în propria ta lume mică; cum spune vechea zicală, „Ascultă sfaturi și vei mânca pe săturate”.
Când am ieșit afară și am văzut platforma înaltă, panica m-a cuprins - frica, tensiunea și anxietatea mi-au umplut inima. Dar în momentul în care am urcat pe ea și am sărit, mi-am dat seama cât de simplu a fost să fac primul pas.
muncă, trebuie să depășim limitele noastre, eliberează-te din cușca mediocrității și străduiește-te să deveni mai remarcabil.
Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost spiritul de colaborare al echipei. Când angajații veterani și noi au lucrat neobosit pentru a-mi reduce pedepsele, apărarea mea s-a prăbușit. Chiar dacă nu le știam numele înainte de antrenament, coeziunea echipei era incontestabilă.
Această competiție de pedepsire a dezvăluit un adevăr: când mă simțeam nedreptățit la locul de muncă, uitam de sprijinul superiorilor, șefilor și familiei în viață. Când mă simțeam obosit, cei care mă susțineau erau probabil și mai epuizați.
IV. Rezumat și recunoștință
E timpul să lăsăm deoparte aroganța, mulțumirea de sine, supunerea oarbă și plângerile și să fim o persoană pozitivă, optimistă și veselă.
Aș dori să-i mulțumesc directorului general Yan și altor lideri ai companiei pentru că mi-au oferit o oportunitate de formare și dezvoltare atât de valoroasă. Cred că, sub conducerea lor, Zhongxing va merge mai departe și va deveni mai puternică.
